Petele pigmentare reprezintă inamicul numărul unu al tenului tău luminos. Apelează la tratamentele petelor pigmentare și bucură-te de o piele sănătoasă!
Sezonul a început, iar gândul la mare, la sunetul ei și la plajă devine din ce în ce mai tentant pentru fiecare dintre noi. Totuși, ce facem când ne întoarcem din concediu și încep să ne apară petele maronii, din senin?
Află și tu, din acest articol, tot ce trebuie să știi despre petele pigmentare, mai exact ce sunt ele, cum le prevenim, cum scăpăm de ele și ce tratamente există.
Toate acestea doar pentru tine, pentru tenul tău și pentru sănătatea pielii tale!
Pete pigmentare tratament
Aceste pete distrug aspectul luminos, catifelat, uniform și neted al tenului.
Trăim într-o perioadă în care tehnologia a luat amploare și totul este mai avansat și mult mai aproape de noi, în sprijinul nostru.
Fie că vorbim despre petele pigmentare care au apărut din cauza expunerii la soare, cele apărute în urma unor modificări hormonale – alăptare, sarcină, administrarea de anticoncepționale – sau despre înaintarea în vârstă și administrarea medicamentelor, tratamentele petelor pigmentare există.
Indiferent de cauzele apariției lor, acestea pot fi tratate cu următoarele:
Peeling chimic – acesta șterge atât ridurile, cât și petele pigmentare.
Cum anume?
Stimulează producția de colagen, prin aplicarea unei soluții chimice pe piele, care îndepărtează straturile superioare.
Disconfortul este minim, iar ședința poate dura între 25 și 100 de minute. Totuși, poți simți furnicături, înroșire, iar acestea dispar după 48 de ore.
Repetarea tratamentului se face cam o dată la trei săptămâni, însă medicul va stabili cel mai bine cât de des sau cât de rar este nevoie să repeți ședințele.
Riscurile peeling-ului chimic sunt destul de rare, însă este bine să le știi:
- Inflamație
- Roșeață
- Cicatrici
- Modificări ale culorii pielii
- Infecții
Nu vrei roșeață, cicatrici și infecții pe pielea ta?
Ridonela reprezintă o varianta ideala pentru tine! Aceasta nu îți supune pielea la reacții adverse și reprezintă o metodă nedureroasă! O poți comanda de pe ridonela.ro
Mezoterapia fracționată, denumită și microneedling – oferă rezultate mai deosebite, în comparație cu peeling-ul chimic, pentru tratarea petelor pigmentare.
Acest tratament produce atât colagen, cât și elastină.
Ba mai mult, stimulează capacitatea de vindecare a pielii și produce vase sangvine noi.
Beneficiile microneedling-ului:
- Dispar petele pigmentare
- Încetinește îmbătrânirea prematură
- Ridurile sunt reduse
- Micșorează porii dilatați
- Hidratează tenul
Contraindicații:
- Femeile care alăptează sau cele care sunt însărcinate
- Persoanele care au herpes sau infecții
- Persoanele care au tulburări de coagulare a sângelui
În prima parte, se aplică o cremă anestezică, apoi se aplică o substanță specifică zonei pe care vrei să o tratezi, iar, ulterior, se creează microînțepături la nivelul pielii, care ajută la pătrunderea substanțelor specifice.
La final se aplică o mască, pentru a calma pielea.
Peeling cu Dermapen – tratament pentru pete pigmentare, dar și pentru riduri, celule moarte, cicatrici, urme de acnee.
Acest tratament presupune spargerea – cu ajutorul acelor foarte fine – al vechiului țesut al pielii.
Astfel, se îmbunătățește aprovizionarea zonei tratate cu sânge, pielea regenerându-se.
Riscurile sunt puțin probabile, totul fiind foarte steril. Trebuie respectate recomandările medicului după procedură.
Atenție, rezultatele pot varia de la persoană la persoană, în funcție de vârstă, sex, greutate, înălțime, organism.
Tu la care dintre cele trei tratamente pentru petele pigmentare ai apela?
Ce sunt petele pigmentare?
Petele mici și maronii – care pot apărea pe față, umeri, gât, spate, piept și mâini – sunt petele pigmentare.
Producția, în exces, de melanină – pigmentul care dă culoare pielii, părului, ochilor – este vinovată de apariția acestor pete.
Acestea se extind când secreția de melanină crește și nu este distribuită, într-un mod uniform, pe toată suprafața pielii noastre și se acumulează doar în unele locuri, formând petele pigmentare.
Melanina protejează pielea în momentul în care ne expunem la soare, însă, dacă exagerăm, melanina în exces ne va scoate petele pigmentare la iveală.
Ce determină producția, în exces, de melanină:
- Expunerea exagerată la soare – recomandăm cremă sau spray cu factor de protecție solară, indiferent de anotimp (iarna, deși nu vedem soarele, razele sale sunt mult mai puternice, iar acestea se reflectă în zăpadă, afectând pielea)
- Modificări hormonale – sarcină, alăptare, menopauză, anticoncepționale
- Înaintarea în vârstă – celulele care produc melanina scad, însă volumul lor crește și, astfel, apar petele pigmentare
Există mai multe tipuri, însă trei dintre ele sunt cele mai frecvent întâlnite:
- Petele cauzate de soare – apar pe față și pe mâini, fiind cele mai expuse zone la radiațiile UV
- Melasma – cauzată de modificările hormonale pe care le avem, pot apărea pe orice parte a corpului, mai ales pe abdomen și față
- Hiperpigmentarea postinflamatorie – rezultatul unei răni/inflamații, cea mai frecventă fiind acneea
Indiferent de tipul petelor pigmentare, crema Ridonela este special concepută pentru nevoile și dorințele tale – un ten luminos, sănătos și de invidiat.
Aceasta poate să fie comandată de pe ridonela.ro și tu te poți bucura de efectele sale benefice – vitamine și minerale, nutrienți, prevenție și protecție solară, datorită vitaminei C și E.
Pe lângă producția, în exces, de melanină, petele pigmentare pot apărea și în urma unor medicamente.
De asemenea, boala Addison – afecțiune endocrină – poate favoriza apariția acestor pete pe mâini, față și gât.
Avem și o veste bună pentru tine!
Aceste pete pigmentare nu sunt periculoase, în majoritatea dintre cazuri, fiind mai mult o problemă de tip cosmetic.
Așadar, pot fi tratate într-un mod eficient și poți scăpa de ele.
Totuși, dacă ți se pare că ele își schimbă culoarea, poate chiar și forma, este nevoie de un consult la dermatologie cât de rapid poți.
Pete pigmentare tratament – cum pot fi prevenite?
Petele pigmentare pot fi destul de inestetice, pentru oricine.
Pe lângă tratamentele numeroase care există, ne putem folosi și de metodele de prevenire ale acestora.
Iată metodele pe care vi le recomandăm:
- Expunerea, în exces, la soare este primul factor care favorizează apariția petelor pigmentare. Așadar, folosește produse cosmetice cu factor de protecție solară (50+), pentru a preveni apariția lor, indiferent de vreme/anotimp. Trebuie aplicate la fiecare două – trei ore, iar dacă petreci mult timp în soare, ar trebui aplicată mai des. De asemenea, dacă programul unde îți desfășori activitatea îți permite, poți evita expunerea la soare între orele 10:00 și 16:00, moment în care razele lui sunt mult mai puternice.
- Inflamațiile – evită scărpinarea zonelor afectate de acnee, eczemă, zgârieturi, tăieturi, chiar și ciupituri de insecte. Acestea declanșează inflamațiile și astfel, excesul de melanină.
- Nu folosi parfumul direct pe piele, mai ales când urmează să ieși la soare – acesta elimină efectele pe care le produce crema cu factor de protecție solară.
- Folosește produse bogate în vitamina C – acestea depigmentează și luminează pielea.
- Demachierea zilnică – înlătură celulele moarte și impuritățile, fiind necesară pentru sănătatea pielii noastre, ajutându-ne la rutina zilnică de înfrumusețare și de prevenire a petelor pigmentare.
După cum știm cu toții, este mult mai bine să prevenim, decât să tratăm, iar aceste metode sunt la îndemâna oricui și este bine să ținem cont de ele, mai ales dacă ne dorim o piele sănătoasă, netedă, strălucitoare și exact pe placul nostru.
Tu folosești aceste metode de prevenție ale petelor pigmentare în fiecare zi?
Pete pigmentare tratament – cum scăpăm de ele?
În funcție de mărimea și de intensitatea lor, tratamentul petelor pigmentare diferă. De la cosmetice și tratamente profesionale până la cunoscutele tratamente de la bunicii și străbunicii noștri.
Îți prezentăm, în lista următoare, diverse tratamente pentru petele pigmentare:
- Primul pas este exfolierea, mai ales dacă petele pigmentare au apărut de curând pe pielea ta. Cu ajutorul exfoliantului putem îndepărta primul strat de piele și putem aduce la suprafață celulele noi. Te poți folosi de un exfoliant bun și blând sau de o mască de exfoliere. Aplică, pe pielea umedă, și masează ușor cu mișcări circulare. Dacă ai un exfoliant dur, poți amesteca cu puțin gel de curățare și apoi îl poți aplica, va deveni mult mai blând. De asemenea, poți opta pentru o perie de exfoliere, cu care poți masa zona pe care ți-au apărut petele pigmentare.
- Cosmeticele speciale – în prezent, există numeroase variante de creme speciale pentru tratamentul petelor pigmentare. Acestea au un efect de albire, diminuează și stau în calea dezvoltării altor pete. Aplică – o dată sau chiar de două ori pe zi – și ține cont că aceste cosmetice speciale funcționează cel mai bine asupra petelor pigmentare care au apărut în urma expunerii la soare. Alege o cremă care consideri că ți se potrivește și evită să le combini, pentru a nu favoriza apariția iritațiilor. Totuși, medicul îți va recomanda, de la bun început, ce este cel mai bun pentru tine și dacă le poți combina sau nu.
- Crema Ridonela – o cremă specială, care conține doar ingrediente naturale, blânde cu pielea ta, indiferent de tipul acesteia. Nu provoacă reacții adverse, iar tu te poți bucura de efectele sale rapide și eficiente. Aplică Ridonela de două ori pe zi, atât dimineața, cât și seara și dă-i voie să-ți bucure tenul și să-i ofere sănătatea de care are nevoie. Comandă de pe ridonela.ro și bucură-te de hrănirea pielii tale!
- Laser pentru depigmentare – lumina laserului țintește exact excesul de pigment și îl elimină, fără să deterioreze restul țesutului din piele.
- IPL (Lumină intensă pulsată) – încălzește melanina până la distrugere. Este nevoie de câteva ședințe în funcție de densitatea petelor pigmentare.
- Peeling chimic – așa cum am menționat, în rândurile de mai sus, peeling-ul chimic stimulează producția de colagen și te ajută să elimini petele pigmentare care nu sunt în primele straturi de piele.
Vizita la medicul dermatolog este esențială, pentru a afla cauza – fie ea internă sau externă, pentru a alege un tratament potrivit pentru pielea ta și care te va ajuta să ai un aspect de care ți-a fost dor în cazul în care te confrunți cu petele pigmentare.
Tratamentele petelor pigmentare sunt multe la număr – de la creme și cosmetice speciale, la tratamente profesionale și leacuri băbești – și este bine să aflăm, în urma unui control amănunțit, de ce are nevoie pielea noastră.
Tu ce tratament pentru petele pigmentare ai alege?
Pete pigmentare tratament – remedii naturiste
Remediile naturiste sunt, în general, cele mai apreciate și, de asemenea, oferă cele mai bune rezultate.
Nu sunt testate pe animale, iar efectele lor sunt eficiente și rapide – pielea absoarbe cel mai bine ingredientele naturale, aducându-ți doar beneficii asupra tenului.
Iată câteva dintre remediile naturiste, ca tratament pentru petele pigmentare:
- Zeama de lămâie – cea mai cunoscută în ceea ce privesc petele pigmentare. Aceasta conține, din abundență, vitamina C și alți antioxidanți, care pot reprezenta un tratament pentru petele pigmentare. Aplică zeama de la o lămâie pe un disc demachiant, apoi aplic-o uniform pe ten. Lasă, ca timp de acțiune, între 3 și 5 minute, apoi clătește cu apă călduță. Repetă procedura aceasta zilnic, timp de două – trei săptămâni, pentru efecte miraculoase.
- Aloe vera – recomandată de majoritatea specialiștilor și medicilor dermatologi, această plantă este recunoscută ca fiind un excelent stimul al regenerării celulare, prevenind și eliminând petele pigmentare. De asemenea, aloe vera ajută la estomparea cicatricilor rămase pe piele. Citește mai multe studii despre proprietățile sale.
- Ridonela – această cremă conține doar ingrediente naturale, pe bază de plante. Dacă nu ai timpul necesar, pentru a face diverse tratamente pentru petele pigmentare acasă sau nu dispui de suficienți bani pentru o intervenție specializată, Ridonela este soluția perfectă pentru tine. Ingredientele naturale reprezintă un factor esențial în rutina ta de îngrijire, indiferent de tipul de ten pe care îl ai, iar pielea le absoarbe rapid și eficient. În plus, nu este testată pe animale și nu conține ingrediente care ți-ar putea provoca reacții adverse. Este recomandată pentru eliminarea definitivă a petelor pigmentare, dar și a cearcănelor, ridurilor, hrănind pielea cu nutrienții necesari, făcând-o să își recapete strălucirea. O poți comanda de pe site-ul ridonela.ro și te poți bucura, începând de acum, de efectele rapide și eficiente!
- Cartof crud – cunoscut pentru faptul că oferă luminozitate tenului, acesta estompează petele pigmentare și cicatricile. Enzimele sale naturale ajută la îmbunătățirea texturii, dar și aspectului pielii, oferind strălucirea pe care ți-o dorești. Taie cartoful și pune-l pe zonele cu petele pigmentare, lasă-l să acționeze timp de 3 – 4 minute, apoi clătește cu apă călduță.
- Turmenic – folosit în Asia ca ingredient pentru înfrumusețare, acesta redă luminozitatea pielii și previne semnele care apar o dată cu trecerea anilor. Amestecă pudra de turmenic – o linguriță și jumătate – cu suc de lămâie și o lingură cu lapte, până se omogenizează. Aplică pe ten, apoi clătește cu apă călduță după ce l-ai lăsat să acționeze timp de 5 minute.
Recomandăm ingredientele naturale, întâi de toate, iar dacă acestea încă persistă sau se dezvoltă, medicul dermatolog îți va oferi tratamentul potrivit pentru tine, pentru tipul tău de ten și pentru sănătatea pielii tale.
Așadar, tu ce tratament pentru pete pigmentare ai alege? Pe cel natural sau intervențiile chirurgicale?