Masca pentru riduri făcută acasă a devenit din ce în ce mai populară, datorită ingredientelor naturale și accesibile oricui. De ce ar trebui să încerci?
Află, în rândurile următoare, totul despre masca pentru riduri făcută acasă, cum să profiți de beneficiile aduse de aceasta, dar și cum să o aplici, pentru a fi eficientă.
Este important să știm ce ingrediente să folosim, de câte ori să le folosim, în ce moment și cum să le aplicăm corect pe tenul nostru.
Masca pentru riduri făcută acasă – se poate?
Prevenirea și estomparea ridurilor există și poate fi la îndemâna oricui. Tot ce trebuie să faci este să te informezi cât poți de bine despre măștile pentru riduri făcute acasă.
Acestea se încadrează la soluțiile naturale și pot fi ușor de preparat, cu ingrediente pe care le poți găsi oriunde.
Vei observa o îmbunătățire asupra sănătății pielii tale.
Mai devreme sau mai târziu ridurile își fac apariția pe tenul nostru și, după cum știm cu toții, este mai bine să previi, decât să tratezi.
Soluțiile naturale au efect, iată beneficiile măștii pentru riduri făcute acasă:
- Pielea absoarbe, cel mai bine, ingredientele naturale, iar vitaminele și mineralele intră rapid în tenul nostru;
- Hidratează în profunzime;
- Curăță în profunzime;
- Profiți de prețuri prietenoase și accesibile oricărui buzunar, în momentul în care achiți ingredientele necesare;
- Oferă rezultatele dorite, ingredientele fiind alese special pentru ceea ce ai tu nevoie;
- Nu conține derivați petrochimici;
- Fiecare mască pentru riduri făcută acasă este specifică unui tip de ten. Așadar, dacă ai un ten gras poți alege anumite ingrediente pentru mască, iar dacă ai unul uscat poți alege alte ingrediente.
Rămâi aici să aflii care mască pentru riduri făcută acasă ți se potrivește.
Masca pentru riduri făcută acasă nu ar trebui subestimată, deoarece ingredientele sunt naturale, proaspete și pline de substanțele de care pielea ta are nevoie, pentru a-și menține sănătatea și strălucirea.
Masca pentru riduri făcută acasă este o soluție de luat în calcul pentru oricine. Aspect mai neted, cu ingrediente combinate în așa fel încât acestea să acționeze pe tipul tău de ten și să prevină apariția altor riduri.
Totuși, dacă nu vrei să îți ocupi timpul cu prepararea unei măști pentru riduri făcută acasă, există totuși o soluție pregătită deja, fără a depune efort – crema Ridonela, care conține doar ingrediente naturale, pe bază de plante.
Aceasta conține vitamine esențiale în lupta cu riduri, precum:
- Niacinamidă – o formă a vitaminei B3, care contribuie la menținerea hidratării și la reducerea ridurilor. Îmbunătățește aspectul pielii și este potrivită pentru orice tip de ten.
Niacinamida întărește bariera de protecție a pielii, îmbunătățește elasticitatea, hidratează, reînvie tonusul și textura.
- Vitamina E – are efect antioxidant, protejează pielea de razele soarelui și de factorii externi, îmbunătățește elasticitatea.
Previne apariția ridurilor, regenerând pielea.
- Tens-up – efect de lifting, pe termen lung, acesta este esențial pentru riduri. Netezește pielea și oferă confortul și luminozitatea dorită, stimulând producția de colagen.
Este absorbit rapid pe toată suprafața pielii și oferă, la fel de rapid, o piele fină și strălucitoare.
De asemenea, conține uleiurile necesare – de migdale, de argan, de rodie – care hidratează în profunzime, regenerează, restructurează, luptă cu efectele îmbătrânirii cutanate și sunt bogate în compuși care ajută la menținerea integrității și sănătății pielii.
Ridonela poate fi aplicată dimineața și seara, pe tenul proaspăt curat.
Nu provoacă reacții adverse, astfel poate fi aplicată pe orice tip de ten.
Comandă de pe ridonela.ro și profită de efectele sale benefice asupra pielii tale! Aceasta luptă cu ridurile, dar și cu pungile de sub ochi, cearcănele și petele pigmentare.
Nu necesită timp de preparare, doar o aplici și te bucuri de senzația de revigorare!
Mască pentru riduri făcută acasă – ce ingrediente să folosim?
Pentru a alege ingredientele din compoziție, trebuie să ținem cont de tipul nostru de ten – uleios, uscat, normal, mixt – și să avem grijă ca acestea să fie cât mai proaspete.
Pentru ten normal
Pentru acest tip de ten poți folosi:
- Gălbenuș de ou – acesta conține vitamina B12, care stimulează procesul de reînnoire a celulelor, eliminând ridurile, și omega 3 care întinerește țesuturile (poți afla mai multe despre gălbenușul de ou din articolul nostru);
- Miere – hidratează în profunzime, protejează pielea de razele soarelui și de factorii externi, oferă fermitate pielii, reduce ridurile și previne apariția altora;
- Ulei de măsline – numit și aur lichid, protejează pielea de deshidratare, conferă elasticitate, estompează ridurile fine;
Pentru ten uscat
Pentru acest tip de ten poți folosi următoarele ingrediente în momentul în care prepari o mască pentru riduri făcută acasă:
- Piersică – conține vitamina E și vitamina A, ambele fiind esențiale pentru sănătatea și elasticitatea pielii. Vitamina E protejează pielea de factorii externi și de radiațiile solare, iar vitamina A stimulează producția de colagen. Aceasta mai este denumită și ca vitamina care șterge ridurile.
- Pliculețe de ceai – bogate în oxidanți, ajută la purificarea tenului, curăță, într-un mod blând, calmează pielea.
- Aloe Vera – hidratează, conține vitamina E și vitamina C, despre care am menționat în rândurile de mai sus, tenul redevine neted, luminos, ridurile sunt estompate.
De asemenea, previne arsurile solare, formându-se un strat care acționează ca un scut asupra pielii, datorită conținutului de vitamina E și vitamina C.
- Banane – hrănesc pielea și mențin elasticitatea acesteia. Conține vitamina A, care vindecă pielea uscată de iritații care pot apărea.
- Albuș de ou – are abilitatea de a strânge pielea, conține proteine, colagen, necesare pentru a menține un ten sănătos și tânăr.
Toate aceste ingrediente hidratează în profunzime și hrănesc pielea, protejând-o de eventuale alergii și iritații. De aceea sunt bune pentru un ten uscat.
Pentru ten gras
Ingredientele necesare:
- Lămâie – acidul citric acționează ca un exfoliant foarte bun, astfel reduce luciul dat de excesul de sebum și conține vitamina C, care ajută la producerea colagenului, oferind elasticitate și ajutând în lupta cu ridurile.
Atenție, însă, acidul citric poate provoca iritații, de aceea este recomandat să nu-l lăsăm prea mult pe ten, maxim 10 minute, iar dacă apare o senzație de disconfort, este nevoie de curățarea tenului cu apă în profunzime.
- Iaurt și lapte – cele două conțin acidul lactic, care reglează producția de sebum, stimulează producția de colagen, îmbunătățesc flexibilitatea pielii, dar și structura acesteia.
Surse importante de calciu, împiedică tenul să se deshidrateze și ajută la regenerarea celulară, conținând zinc.
- Castravete – asigură un aer răcoritor pentru pielea ta și elimină excesul de sebum de pe tenul tău.
Dacă îți dorești să diminuezi ridurile, să ai un ten sănătos și frumos și să scapi de imperfecțiuni, poți alege Ridonela.
Nu trebuie să îți bați prea mult capul la cumpărături, pentru a avea grijă să alegi ingredientele potrivite pentru tipul tău de ten, deoarece Ridonela este potrivită pentru orice tip de ten.
O poți găsi pe ridonela.ro și te poți bucura de efectele sale eficiente, dar și rapide, rezultatele fiind vizibile, datorită ingredientelor minune.
Mască pentru riduri făcută acasă – cum se aplică?
Aceste măști pentru riduri făcute acasă sunt ușor de preparat, însă trebuie aplicate corect, pentru a obține rezultate eficiente.
Ar trebui să urmezi niște sfaturi când vine vorba de aplicare, pentru a te bucura de beneficiile aduse de fiecare ingredient în parte.
Așadar, cum aplicăm, corect, o mască de față pentru riduri făcută acasă și de ce ar trebui să ținem cont:
- Aplică masca pe tenul curat – pentru o absorbție mai bună a vitaminelor și mineralelor pe care le conțin ingredientele;
- Înmoaie pielea puțin înainte – pentru a deschide porii, pentru o absorbție mai eficientă și mai rapidă. Cum? Poți sta cu fața deasupra unor aburi timp de un minut;
- Aplică masca cu o perie sau cu un burete, cele pentru machiaj – cu perii moi, curate, pentru a nu irita, zgâria, afecta pielea;
- Ține-o în frigider – temperatura mai scăzută intensifică senzația pe care o vei avea după îndepărtarea măștii. Ai grijă, însă, ca masca să fie proaspătă, încearcă să o prepari, apoi să o lași la frigider doar 10 minute, înainte să o aplici pe ten;
- Nu clăti cu apă fierbinte – aceasta usucă pielea și, astfel, elimini uleiurile naturale și esențiale ale pielii;
- Nu o lăsa să acționeze mult timp – este suficient să o ți pentru 20 – 25 de minute, astfel ingredientele sunt proaspete și vitaminele se absorb rapid în piele;
- Aplică, după fiecare mască, o cremă naturală – cu ajutorul ei vei păstra efectul ingredientelor active ale măștii în piele pentru o perioadă mai lungă de timp.
Masca pentru riduri făcută acasă poate fi aplicată pe ten dimineața sau seara, în funcție de timpul fiecăruia.
Din ce în ce mai prezentă în ritualul de îngrijire, este bine să profităm de efectele acestor ingrediente.
Prepară măștile cu câteva minute înainte de aplicare, pentru ca totul să fie proaspăt și ingredientele să nu-și piardă efectele pe care le pot aduce tenului tău.
Ai grijă ca ingredientele să fie proaspete, cumpărate dintr-un mediu curat și încearcă să prepari măștile în aceeași zi în care le-ai achiziționat.
Poți combina ingredientele prezente mai sus, în funcție de tipul tău de ten.
Mască pentru riduri făcută acasă – de câte ori trebuie repetat tratamentul?
Măștile de față transformă tenul, datorită ingredientelor active. Acestea pot pătrunde în straturile adânci ale pielii și pot fi absorbite mult mai ușor de tenul nostru.
Chiar dacă masca pentru riduri făcută acasă te poate face să te simți ca la un spa, aceasta nu trebuie aplicată în mod regulat.
Nu ar trebui aplicată de mai mult de trei ori pe săptămână, deoarece vitaminele și mineralele au nevoie de timp, pentru a acționa asupra pielii tale.
De asemenea, pielea ta are nevoie de o pauză, pentru a nu se încărca cu substanțe.
O poți folosi o lună, dar apoi ar trebui să iei pauză două săptămâni, pentru a lăsa ingredientele pătrunse în piele să-și facă efectul așa cum ar trebui.
Astfel, te vei bucura de efectele benefice, de rezultatele excelente, la care ai visat, și te asiguri că obții rezultate pentru o perioadă mai lungă de timp.
Masca pentru riduri făcută acasă nu poate fi aplicată asemenea unei creme – zilnic sau chiar de două ori pe zi.
Câteva sfaturi pentru a preveni ridurile
După cum deja știm, este mult mai bine să previi decât să tratezi.
Știai că există câteva ponturi pe care le poți urma, pentru a preveni ridurile de pe ten sau apariția altora noi?
Aceste principii trebuie respectate din timp, pentru a evita și a întârzia apariția ridurilor:
- Evită expunerea la razele solare – folosește cremă cu factor de protecție solară de minim 30 și evită, pe cât posibil, expunerea la soare în intervalul orar 10 – 16.
De asemenea, folosește crema cu factor de protecție indiferent de anotimp și de vreme, deoarece iarna, chiar dacă nu-l vedem, razele soarelui se reflectă în zăpadă și ne afectează mult mai mult decât vara.
- Curăță tenul zilnic – dimineața și seara. Nu te culca machiată, deoarece îngreunezi porii.
- Evită frecarea ochilor și frecarea cu prosopul în momentul în care îți cureți tenul, deoarece îl iriți și riști apariția unor riduri noi.
- Odihnește-te suficient – dormi minim 7-8 ore pe noapte, deoarece pielea se regenerează în timpul somnului, iar lipsa somnului afectează stimularea colagenului.
- Bea cel puțin 2 litri de apă pe zi – astfel, vei evita deshidratarea pielii, te vei hidrata și vei avea de câștigat o piele sănătoasă și luminoasă.
- Fă-ți, zilnic, masaj facial – pentru a stimula circulația sangvină.
Cu buricul degetelor masează, circular, toată fața, timp de două-trei minute, fără să apeși, pentru a nu irita pielea.
- Încearcă să ai un stil de viață sănătos – consumă alimente cât mai sănătoase (fructe, legume, proteine), hidratează-te și fă sport.
Pe lângă faptul că este extrem de sănătos pentru organism, pielea ta va avea, de asemenea, de câștigat.
- Hidratează-te cu o cremă facială – poți opta pentru crema Ridonela, care conține și acid hialuronic.
Acidul hialuronic – utilizat pe o scară largă în ceea ce privesc produsele cosmetice, acesta conferă o hidratare de lungă durată și previne uscarea pielii.
Comandă crema de pe ridonela.ro și încântă-ți pielea cu promovarea regenerării și îmbunătățirea texturii acesteia.
Astfel, ridurile sunt prevenite, iar cele existente îți vor spune la revedere.
Mască pentru riduri făcută acasă sau alte soluții naturiste?
După cum probabil ai observat, masca pentru riduri făcută acasă este o soluție excelentă pentru pielea noastră și pentru riduri. Ingredientele sunt naturale, proaspete, iar totul este preparat chiar în incinta casei tale, fără costuri uriașe.
Tu ce preferi? Vrei să încerci masca pentru riduri făcută acasă sau optezi pentru alte soluții?
Dacă îți dorești un tratament cu masca pentru riduri făcută acasă, este bine să fii conștient de faptul că necesită timp, atât pentru preparare, cât și pentru a observa primele rezultate, și să fii conștient de acest lucru.
Vei avea nevoie de trei zile pe săptămână, dimineața sau seara ca să cureți tenul cât de bine poți, să prepari masca, să o lași să acționeze și, la final, să o îndepărtezi, după care să aplici o cremă hidratantă.
Atunci când nu dispui de timpul necesar pentru toate astea, poți apela la alte soluții naturiste.
Să luăm exemplu cea mai la îndemână soluție naturistă, crema Ridonela.
Chiar dacă ești în întârziere, poți să o aplici foarte repede pe ten, iar aceasta își va face treaba așa cum trebuie.
Comandă crema de pe ridonela.ro! Aceasta se absoarbe foarte repede în piele, cu ajutorul unui masaj facial, prin mișcări circulare fine, fără să apăsăm prea tare, aplicând o cantitate adecvată care să îți acopere întreaga față.
Ridonela nu necesită timp de preparare, ingredientele sunt potrivite pentru orice tip de ten, trebuie folosită atât dimineața, cât și seara.
Indiferent de problema cu care te confrunți, fie că vorbim despre riduri, cearcăne, pete pigmentare, pungi sub ochi sau fie că îți dorești doar să previi apariția lor, Ridonela este aliatul tău.
Așadar, poți alege ambele variante sau le poți combina, după cum îți permite timpul.
Poți folosi soluții naturiste, care au rezultate eficiente și mult mai rapide și poți, de asemenea, să prepari și masca pentru riduri făcută acasă, doar că, la aceasta trebuie să urmezi tratamentul ales pentru două – șase luni, dacă îți dorești rezultate vizibile.
Cu pauzele de rigoare, cam două săptămâni de pauză la fiecare lună.
Ambele variante sunt benefice pentru pielea noastră, diferența este doar rapiditatea acestora, pentru a vedea rezultatele.