,

Pete pigmentare pe mâini – ai grijă de mâinile tale

Petele pigmentare pe mâini necesită o îngrijire deosebită și pot apărea oricând. Află ce metode să folosești pentru a scăpa de petele pigmentare pe mâini.

 

În acest articol, îți vom prezenta cum ar trebui să ai grijă de mâinile tale și cum poți face ca petele pigmentare să dispară.

Vom afla, împreună, cum și când apar și ce soluții există pentru prevenirea, dar și pentru tratarea acestora.

După ce vei termina de citit întreg articolul, deja vei știi ce ar trebui să faci, pentru a combate petele pigmentare de pe mâini și cu ce ar trebui să începi în rutina ta de îngrijire.

Pete pigmentare pe mâini – cum apar?

 

Întâi de toate, ar trebui să știm că petele pigmentare sunt acele pete maronii, puțin mai închise față de culoarea noastră naturală a pielii. Pot apărea pe tot corpul. Însă, cel mai des pe față, piept, spate și gât.

 

Chiar dacă acestea apar o dată cu înaintarea în vârstă, este bine să știm că pot apărea și la vârste fragede și să aflăm care sunt cauzele.

Principala cauză este producerea, în exces, de melanină – pigmentul care ne oferă culoare ochilor, părului și pielii, aceasta acționând ca protecție în momentul în care ne expunem pentru prea mult timp la soare, dar poate fi produsă și de alți factori, precum:

  • Inflamații și răni
  • Medicamente și plante – anticoncepționale, antibiotice, sunătoare
  • Modificările hormonale – sarcină, alăptare, contraceptive
  • Genetica
  • Vârsta

 

Deși melanina acționează ca factor de protecție asupra pielii, în momentul în care produce un exces, apar petele pigmentare pe mâini, dar și pe față, pe gât și pe piept.

 

Acestea nu reprezintă o problemă medicală, dar sunt destul de inestetice, pielea pierzându-și fermitatea și luminozitatea.

Petele pigmentare pe mâini afectează încrederea în propria persoană și scade stima de sine, de aceea este bine să le prevenim sau să le tratăm.

Totuși, dacă observi că au o textură sau o formă mai neobișnuită și dacă apar din ce în ce mai agresiv, este bine să faci o vizită la medicul tău dermatolog, pentru a te asigura că totul este în regulă.

 

Principala cauză în producerea de melanină, în exces, este soarele. De aceea, recomandăm protecția solară, indiferent de anotimp.

Iarna, chiar dacă soarele nu își face apariția, el există și razele acestuia sunt reflectate pe zăpadă, favorizând și mai mult apariția petelor pigmentare pe mâini.

 

  • Adaugă în rutina ta zilnică de îngrijire cremele cu factor de protecție solară și aplică-le cu 15 minute înainte de a ieși din casă.
  • De asemenea, evită, dacă job-ul sau activitățile de zi cu zi îți permit, expunerea la soare în intervalul 10:00 și 16:00, soarele fiind mult mai puternic în această perioadă a zilei.
  • Poți aplica, pentru o și mai bună protecție, crema Ridonela. O cremă care conține doar ingrediente naturale și care te ajută să previi apariția petelor pigmentare pe mâini.

De asemenea, poate fi folosită și pentru eliminarea acestora, dar și a ridurilor/cearcănelor/pungilor de sub ochi.

O poți comanda de pe ridonela.ro și o poți aplica zilnic, pentru rezultate uimitoare și de lungă durată.

Pete pigmentare pe mâini – când apar?

 

Așa cum am specificat, în rândurile de mai sus, aceste pete pigmentare pe mâini pot apărea oricând, indiferent de vârsta pe care o ai. Totul depinde de cauzele apariției acestor pete.

 

Iată când pot apărea petele pigmentare pe mâini:

  • Dacă, de-a lungul anilor, ai fost expus la soare frecvent, cel mai probabil acestea își vor face apariția cât de curând, în timp, din ce în ce mai dese. De aceea este mai bine să previi, decât să tratezi
  • În timpul sarcinii sau în perioada alăptării: denumirea medicală este – melasma (care apare, mai ales în timpul sarcinii) –

Melasma este declanșată de modificările hormonale, mai exact excesul de estrogen și progesteron și apare, de obicei, la femeile însărcinate.

  • În momentul în care ai început, de curând, să iei anticoncepționale, antibiotice, apar modificări hormonale – melasma.
  • Când ai o inflamație în corp – cea mai frecventă fiind acneea, unde bacteriile joacă un rol destul de important, iar porii sunt acoperiți de excesul de sebum și de aceste bacterii plus de celule moarte – fenomenul este denumit hiperpigmentare post-inflamatorie.
  • Dacă ai o piele mai închisă la culoare, corpul produce mai multă melanină,  favorizând apariția petelor pigmentare.
  • Când pielea ta suferă anumite traume – arsuri, fie ele și lipsite de profunzime, minore.
  • Dacă suferi de o boală, destul de rară, numită boala Addison – aceasta produce excesul de melanină pe zonele expuse la soare, dar și pe coate și genunchi.
  • Dacă folosești medicamente epileptice.
  • De la luminile LED.
  • Dacă administrezi hormoni.
  • Diabet.
  • Diferite produse cosmetice.

 

Petele pigmentare pe mâini pot apărea oricând, dacă suferi de una dintre cauzele prezentate mai sus. Totul depinde de organismul fiecăruia dintre noi, fiind diferiți, și de factorii externi.

Pete pigmentare pe mâini – îngrijește-ți mâinile

 

Cele mai frecvent folosite părți ale corpului – mâinile – sunt și cele mai expuse la factorii externi, care le pot afecta aspectul și le pot face să arate așa cum nu ne dorim.

Fiind vorba de o piele delicată, îngrijirea mâinilor ar trebui să fie una specifică, pentru a le proteja și pentru a le hidrata, astfel încât să avem mereu un aspect curat, sănătos și frumos.

Mâinile sunt printre primele observate de cei din jurul nostru, iar petele pigmentare de pe mâini pot reprezenta o problemă pentru noi în mediul social.

Iată pașii pe care ar trebui să îi urmăm, dacă ne dorim să avem grijă de mâinile noastre:

  • Protejare – în primul rând solară, pentru a preveni petele pigmentare, cu ajutorul cremelor cu factor de protecție, iar ulterior de produse chimice și de frig. Este recomandat să purtăm mănuși în momentul în care ieșim în frig  și chiar și când folosim produsele chimice pentru curățenia generală putem opta pentru mănușile speciale din cauciuc.
  • Hidratare – fie că vorbim despre creme sau uleiuri, trebuie să hidratăm zilnic mâinile, așa cum hidratăm și tenul. Masajul mâinilor cu crema Ridonela – pe bază de plante – te va ajuta să previi sau chiar să scapi de petele pigmentare, pentru o circulație mai bună la nivelul acestora. Comandă crema de pe ridonela.ro
  • Tratamente – da, firește că poți aplica măști exfoliante și pe mâini. Celulele moarte ar trebui eliminate, pentru a evita petele pigmentare, dar și aspectul unor mâini uscate. Aplică produsul exfoliant preferat de-ale tale și masează mâinile cu acesta timp de două – trei minute, apoi clătește cu apă călduță. Repetă o dată pe săptămână.

 

De asemenea, poți aplica măști. De exemplu, amestecă mierea cu gălbenușul de ou, apoi le poți lăsa să acționeze timp de cinci minute, înainte de clătirea cu apă călduță. Acoperă mâinile cu mănuși, peste masca pe care ai aplicat-o.

  • Hidratarea – cel puțin 2L de apă pe zi ar trebui să bem, deoarece pielea este alcătuită din 30% apă, iar așa îți vei proteja aspectul mâinilor.
  • Săpun – alege un săpun hidratant, cu ingrediente cât mai naturale.
  • Detergent de vase – acesta usucă pielea de pe mâini, de aceea este recomandat să folosești mănuși chiar și atunci când speli vasele.

Ține cont de toți pașii pe care i-am enumerat și vei observa o îmbunătățire drastică asupra pielii mâinilor tale.

De asemenea, vei preveni și chiar estompa petele pigmentare de pe mâini și te vei bucura de efectele pe care noua ta rutină de îngrijire le vor face vizibile.

Îngrijirea mâinilor îți va oferi un plus de încredere și îți va ridica stima de sine de fiecare dată când vei ieși din casă.

 

Ce ar fi să începi chiar acum? Tu ai o rutină de îngrijire a mâinilor tale?

Pete pigmentare pe mâini – alege soluții naturale

pete-pigmentare-maini

Soluțiile naturale te ajută cel mai mult, indiferent de problema și de tipul de piele pe care o ai. Tratamentele naturale dau rezultate rapide și eficiente, de fiecare dată și, drept bonus, nu întâmpini dificultăți în momentul în care optezi pentru ele – precum rezultate nedorite sau reacții adverse.

 

De ce să alegi soluțiile naturale:

  • Nu conțin ingrediente dăunătoare, precum substanțe petrochimice.
  • Nu sunt testate pe animale.
  • Sunt mai accesibile ca preț și le poți achiziționa fără rețete, pentru că ele nu prezintă riscuri.
  • Sunt mult mai eficiente – fiecare ingredient acționează pentru afecțiunea pe care o ai, precum petele pigmentare de pe mâini și, cu siguranță, pot face mult mai multe pentru pielea ta – hidratare, hrănire.

Industria frumuseții naturale este în creștere, iar ingredientele sunt de înaltă performanță, tot mai mulți consumatori, solicitând opțiuni mai sănătoase.

 

Așadar, haideți să aflăm, împreună, ce soluții naturale poți folosi pentru petele pigmentare de pe mâini:

  • Zeama de lămâie – folosită pentru albirea pielii, are un efect uimitor asupra petelor pigmentare de pe mâini. Conține foarte multă vitamina C, care acționează ca scut asupra producerii, în exces, de melanină. Accesibilă, aflându-se în orice gospodărie.

Stoarce sucul de la o jumătate de lămâie – dacă este o lămâie mare – sau de la o lămâie întreagă – dacă este o lămâie mai mică – apoi, cu ajutorul unei dischete demachiante sau cu o bucată de vată tamponează mâinile.

Lasă zeama să acționeze timp de 30 de minute asupra petelor pigmentare, apoi clătește cu apă călduță.

Repetă acest proces timp de o lună jumătate – două, zilnic sau măcar o dată la două zile, pentru a obține rezultatele dorite.

 

  • Laptele bătut – acidul lactic ajută la exfolierea pielii, eliminând primul strat de piele, care conține celule moarte și, astfel, eliminând petele pigmentare. De asemenea, reduce pigmentarea pielii, îmbunătățind luminozitatea.

Aplică laptele bătut pe mâini și lasă-l să acționeze timp de 10 – 15 minute, apoi clătește cu apă călduță.

Repetă acest proces timp de o lună sau până ești tu mulțumită de rezultatul final.

 

  • Ridonela – crema minune, pe care ar trebui să o ai în incinta casei tale, dacă îți dorești o piele de invidiat.

Ce este așa special la această cremă?

Conține doar ingrediente naturale – de la diverse uleiuri, la acid hialuronic și coenzima Q10 și până la vitamina E, plus altele benefice pentru pielea ta.

Elimină, eficient și rapid, petele pigmentare de pe mâini, față, gât, decolteu, dar și ridurile și cearcănele.

Poate fi folosită zilnic în rutina ta de îngrijire/înfrumusețare.

Pe lângă faptul că aceasta te scapă de petele pigmentare de pe mâini, ajută la hidratarea/hrănirea acesteia și oferă luminozitatea pe care ți-ai dorit-o.

Nu prezintă reacții adverse, fiind alcătuită doar din ingrediente naturale care acționează sigur și rapid asupra pielii tale, pentru afecțiunea pe care o ai, dar și pentru bonusuri – piele fermă, netedă și catifelată, ca de bebeluș.

 

Tu o ai deja în trusa ta de îngrijire? Comandă crema de pe ridonela.ro și bucură-te de efectele sale, care vor da randament și te vor ajuta să scapi de petele pigmentare de pe mâini.

 

  • Aloe vera – stimulează regenerarea pielii, vindecarea acesteia și este eficienta în ceea ce privește hiperpigmentarea. Vechii egipteni au fost primii care au observat efectele sale benefice asupra pielii. De asemenea, stimulează producția de colagen, menține hidratarea profundă, iar mâinile noastre vor căpăta un aspect fin, catifelat.

Aloe vera formează un strat protector asupra pielii, identifică natura problemei pe care o ai și o rezolvă.

Aplică gelul peste petele pigmentare de pe mâini și lasă-l să își facă efectul 25 – 30 de minute, apoi clătește cu apă călduță. Poți face asta zilnic, aloe vera fiind un ingredient minune.

 

  • Oțetul de mere – îl poți folosi doar în cazul în care nu ai o piele sensibilă. Acesta acționează ca un exfoliant, îndepărtând celulele moarte care acoperă pielea frumoasă și sănătoasă, are proprietăți antiinflamatorii – ajută la reglarea armoniei/echilibrului pielii. Piele mult mai catifelată, cu un aspect mult mai proaspăt și sănătos.

Înmoaie o dischetă demachiantă în oțetul de mere și aplică apoi pe petele pigmentare de pe mâini.

Lasă-l să acționeze timp de 20 – 25 de minute, apoi spală-te cu apă călduță.

 

Tu ce soluție naturală folosești, în prezent, pentru petele pigmentare de pe mâini?

Pete pigmentare pe mâini – crioterapia

pigmentare-pe-maini

Dacă vrei să optezi pentru o metodă la un salon specializat, poți alege crioterapia. Este important să avem grijă de mâinile noastre și să eliminăm petele pigmentare, care sunt inestetice și nu ne fac nici un favor.

Tehnologia a luat amploare și putem profita de ea oricând.

Ce presupune tehnica de crioterapie? 

Am putea spune că este o tehnică simplă, fără prea multe bătăi de cap. Aplicarea de azot lichid pe petele pigmentare creează un efect de congelare.

Acest azot lichid se aplică exact pe petele pigmentare, pe care vrem să le eliminăm, sub formă de spray, distruge celulele nedorite prin această congelare, iar în interiorul petelor se formează cristale de gheață.

Ulterior, acestea se sparg, iar petele pigmentare încep să dispară.

După 3 – 5 zile se formează o crustă, care se va desprinde în 2 – 3 săptămâni și apare o piele nouă și sănătoasă.

Azotul lichid se aplică până când zona devine alba, apoi se menține înghețată timp de 10 – 30 de secunde.

Întreaga procedură durează aproximativ o oră, în cazul în care este necesară crema anestezică – lăsată să acționeze 30 de minute.

Care sunt avantajele?

  • Nu necesită anestezie/injectare.
  • Nu necesită pansamente.
  • Este rapidă.

Care sunt dezavantajele?

  • Umflarea mâinilor, înroșirea acestora, formându-se un fel de crustă, care va putea fi desprinsă în intervalul de o săptămână – o lună.
  • La persoanele cu o piele mai închisă la culoare, există riscul ca pielea să rămână mai deschisă la culoare.

 

Pot fi necesare 2 – 4 ședințe, în funcție de densitatea petelor pigmentare de pe mâini. Pentru persoanele mai sensibile, poate fi aplicată o cremă care va anestezia zona cu 30 de minute înainte de crioterapie.

 

După tratament, există riscul să apară unele dureri/disconfort, caz în care analgezicele pot fi de folos în primele 24 de ore.

De asemenea, se recomandă evitarea expunerii la soare în primele luni – medicul dermatolog va stabili pe ce perioadă – și aplicarea unei creme cu factor de protecție solară.

După primele 24 de ore se poate aplica și machiajul.

  • Pentru a reduce riscul de formare a unor cicatrici sau urme inestetice, se recomandă mai multe ședințe, pentru ca petele pigmentare să fie eliminate treptat.
  • Crioterapia nu este recomandată pentru pielea bronzată/pentru cei care au diabet sau alte afecțiuni care afectează nervii.

 

Tu ai alege crioterapia?

 

Așadar, ce ai spune să începi chiar acum să ai grijă de mâinile tale?

Fă-ți o rutină zilnică de îngrijire, protejează-le de factorii externi și hidratează-le cu tratamentele naturale!

Tu urmezi deja acești pași, pentru a avea mâini hidratate, hrănite și lipsite de pete pigmentare?

Elimină petele pigmentare de pe mâini, începând de acum!